Arhiva lunii: 07 2014

14.07.2014

Să citim o carte sau să vizionăm un film?

Danimunte

Pentru a răspunde la întrebarea din titlu vă propun să trecem în revistă avantajele şi dezavantajele cititului unui roman faţă de vizionatul unei ecranizări a acelei scrieri.

Drept cel mai important avantaj aş mentiona faptul că din carte aflăm exact ce a dorit să exprime autorul, pe când până a ajunge la noi prin film, textul a trecut prin interpretarea scenaristului şi a regizorului, apoi cartea ne dă pune imaginaţia la lucru pentru a “vedea cu ochii minţii” personajele şi decorurile.

Pe de altă parte, adesea, cititul unei cărţi ne ocupă mai mult timp decât vizionarea filmului.

Vin în sprijinul celor scrise mai sus cu următorul exemplu: Cu ani în urmă am vizionat filmul Zorba Grecul, ecranizare a romanului cu acelaşi nume scris de Nikos Kazantzakis. Filmul cu o distribuţie de excepţie (Anthony Quinn, Irene Pappas şi alţii) mi-a plăcut aşa de mult încât l-am revăzut de câteva ori. Sunt pasionat de muzica grecească şi de limba greacă şi am ascultat cu foarte mare plăcere fondul sonor al filmului şi cele căteva replici în limba greacă. După ani şi ani mi s-a ivit ocazia să citesc romanul. L-am parcurs cu aşa de mare plăcere încât mi-a părut rău că s-a terminat atât de repede. Altfel decât în film am perceput filosofia de viaţă a lui Zorba.

Şi în prezent îmi place să citesc cărţi (despre ce genuri literare prefer voi scrie într-un articol viitor).

Dacă vă place ce am scris vă rog să comentaţi şi să distribuiţi articolul prietenilor voştri.