Arhiva lunii: 05 2016

27.05.2016

Redimensionarea partiţiilor cu Macro Disk Partition Expert

Danimunte

În această nouă categorie pe care am numit-o ” IT” vă invit să stăm de vorbă despre IT, în mod deosebit despre soft-uri (gratuite pe cât se poate), utilizarea câtorva limbaje de programare şi altele.

Articolele mele nu vor fi tutoriale în adevăratul sens al cuvântului ci vor prezenta paşii pe care i-am făcut pentru realizarea anumitor lucruri. M-aş bucura ca aceste articole să fie de folos cititorilor; le-am postat pentru ca atunci când am de refăcut o sarcină să nu trebuiască să caut din nou solutia ci să revăd cum am mai făcut-o.

M-am lovit de necesitatea de a redimensiona partiţiile unui hard disk. Cea mai simplă modalitate pe care am găsit-o a fost să folosesc aplicaţia, gratuită, Macro Disk Partition Expert.

La aceasta am apreciat trei lucruri, în egală măsură, faptul că este gratuită, apoi este portabilă, nefiind necesară instalarea ei pe hard disk precum şi faptul că interfaţa este foarte uşor de folosit.

Am copiat fişierul executabil pe un USB flash şi am rulat-o de acolo.

ATENŢIE! Redimensionarea, aşa cum este descrisă în continuare mi-a reuşit pe un computer cu sistem de operare Windows 7 32 bit, iar pe unul cu 64 bit nu mi-a reuşit. Din acest motiv am căutat şi găsit o altă cale. Am folosit Minitool Partition Wizard Free 9.1. Iată ==>aici cum se poate proceda.

Iată ce paşi am urmat pentru a redimensiona partiţiile cu Macro Disk Partition Expert:

1. Selectez Operations -> Resize > Move Volume.

2. Sunt afişate partiţiile existente. Selectez (cu un clic) partiţia pe care doresc să o redimensionez; se afişează o fereastră cu partiţia selectată – spaţiul ocupat şi spaţiul liber.

3. Modific dimensiunile partiţiei prin tragerea cu mausul a marginilor. ATENŢIE: La o partiţie se poate adăuga doar o zonă nealocată care este alăturată partiţiei respective! Din acest motiv, redimensionez partiţia având în vedere şi cărei partiţii îi ataşez zona nealocată.

Procedez la fel cu cealaltă partiţie.

4. Închid fereastra cu clic pe “X” din colţul dreapta sus al ferestrei aplicaţiei şi urmez instrucţiunile de pe ecran pentru a face modificările. Este necesar un anumit timp pentru finalizarea modificărilor.

Vă invit să scrieţi la Comentarii ce alte aplicaţii gratuite folosiţi.

Dacă vi se par interesante informaţiile de mai sus, apăsaţi „Îmi place” sau distribuiţi prietenilor voştri.